În perioada 9-13 iunie, România participă la cea de-a treia Conferință ONU privind Oceanele (UNOC3), organizată la Nisa, Franța, reafirmându-și angajamentul ferm pentru protejarea ecosistemelor marine și dezvoltarea durabilă a oceanelor
România, ca stat danubiano-pontic, înțelege importanța protejării ecosistemelor acvatice, privindu-le ca parte a unui tot unitar. Țara noastră promovează implicarea comunităților costiere, a pescarilor artizanali și a tinerilor în luarea deciziilor privind viitorul oceanelor, recunoscând că bunăstarea lor depinde direct de sănătatea acestora.
Delegația României, condusă de Alexandru Avram, include și reprezentanți ai Senatului – Glad Varga, președintele Comisiei pentru mediu, și Aurel Oprinoiu, vicepreședinte al aceleiași comisii. Sub tema „Accelerarea acțiunii și mobilizarea tuturor actorilor pentru conservarea și utilizarea durabilă a oceanului”, UNOC3 reunește lideri internaționali pentru a găsi soluții concrete privind protecția mediului marin și reducerea poluării cu plastic.
România și-a reafirmat prioritățile:
-
Protejarea biodiversității marine, în special în regiunea Mării Negre;
-
Combaterea poluării cu plastic și susținerea unui tratat internațional în acest sens;
-
Promovarea economiei albastre durabile și a cercetării științifice marine;
-
Consolidarea cooperării internaționale pentru o guvernanță echitabilă a oceanelor.
Prin participarea activă la UNOC3, România susține Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 14 și aderă la planul de acțiune „Nice Ocean Action Plan” și la inițiativa „Nice Wake-Up Call” pentru un tratat global ambițios privind combaterea poluării cu plastic.