Sursa foto: Ministerul Sănătăţii - România

Ministrul a participat la deschiderea celei de-a 15-a Conferințe Globale privind asistența medicală, unde a fost prezent și Jung Yoon-soon, ministrul adjunct al Sănătății din Coreea de Sud

Evenimentul a abordat tema „Medicina personalizată propulsată de inteligența artificială: integrarea în viața noastră de zi cu zi”, un subiect de actualitate și pentru România.

În intervenția sa, Alexandru Rafila a subliniat că principalele domenii de colaborare dintre cele două țări includ digitalizarea spitalelor, investițiile în industria farmaceutică și echipamente medicale, telemedicina, precum și dezvoltarea expertizei medicale prin parteneriate academice.

De asemenea, ministrul român a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său sud-coreean, Cho KyooHong, și cu ministrul adjunct Jung Yoon-soon. Discuțiile s-au concentrat pe extinderea relațiilor de cooperare în sectorul medical.

Un moment important al vizitei l-a reprezentat semnarea unui Memorandum de colaborare între Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș și Korea University Guro Hospital. Documentul prevede dezvoltarea primului spital SMART la Târgu Mureș, un proiect inovator în domeniul sănătății digitale.

Delegația română a vizitat și Spitalul Severance, o unitate complet digitalizată și robotizată, unde urmează să fie organizate schimburi de specialiști și sesiuni de training.