Fostul lider mondial Simona Halep a declarat, duminică, referitor la cazul de dopaj al liderului ATP Jannik Sinner, că modul de judecată nu a fost deloc corect în cazul ei!
„Nu am nimic împotriva lui Sinner, cred că poate fi vorba de o contaminare. Am trecut prin asta și știu cât de greu și urât este. Însă, modul de judecată nu a fost corect nici față de mine, nici față de ceilalți sportivi care au trecut prin acest coșmar. Acum doi ani, cred că au fost 3 sau 4 sportivi în aceeași situație. Sper ca, pe viitor, să existe o judecată corectă, indiferent dacă ești numărul 1 sau numărul 200 – trebuie să fii tratat la fel!”, a spus Halep, conform gsp.ro.
Ea a subliniat că întotdeauna a fost foarte atentă cu suplimentele pe care le lua, asigurându-se că sunt sigure și corecte.
„A fost o greșeală. Echipa mea mi-a dat aceste suplimente, probabil era responsabilitatea mea să le verific la laborator. Pe cutie nu era indicată nicio substanță interzisă. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva, a fost extrem de greu și emoțional dificil, dar vreau să las totul în urmă.”
Halep a adăugat că își dorește să revină pe teren.
„Am viața înainte și sper să mă întorc pe teren, acolo unde îmi doresc să fiu. Nu știu pentru cât timp, dar vreau să revin. Sunt încă în recuperare cu genunchiul, dar plănuiesc să joc un turneu la sfârșitul lui octombrie, la Hong Kong. Mi-e dor de competiție și sper să fiu sănătoasă și aptă de joc, acesta este planul”, a completat Halep.