Sursa foto: Primăria Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești continuă să depună eforturi pentru a valorifica oportunitățile de finanțare europeană, având ca scop modernizarea și dezvoltarea orașului

La jumătatea lunii ianuarie 2025, stadiul proiectelor cu finanțare europeană este următorul:

Proiecte în implementare – 18 proiecte (76,567 milioane de euro)

  • Sănătate: Prevenirea infecțiilor nosocomiale (Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal)
  • Digitalizarea serviciilor medicale (Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal)
  • Modernizarea ambulatoriului Spitalului de Pediatrie
  • Învățământ: Renovarea Școlii „George Coșbuc” și a Colegiului Național „Mihai Viteazul”. Echiparea a 47 de unități școlare cu materiale educaționale, mobilier și echipamente TIC
  • Managementul deșeurilor: Amenajarea a 198 insule ecologice pentru colectarea deșeurilor menajere. Crearea unui centru pentru colectarea deșeurilor voluminoase
  • Urbanism:
    • Elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Planului Urbanistic General (PUG) pentru zona centrală
  • Regenerare urbană:
    • Cartierul „Pictor Rosenthal” – lucrările vor fi finalizate în primăvara acestui an
  • Mobilitate urbană:
    • Crearea legăturii rutiere între Gara de Sud și Gara de Vest (în procedura de licitație)
  • Siguranță și fluidizarea traficului:
    • Montarea a 41 de camere de trafic și implementarea unui sistem inteligent pentru gestionarea intersecțiilor
  • Eficiență energetică:
    • Reabilitarea termică a 9 blocuri de locuințe
  • Transport public:
    • Achiziția a 22 de autobuze electrice (primul autobuz a fost livrat)
  • Social:
    • Construirea unui centru pentru persoane cu dizabilități

Proiecte în evaluare – 13 proiecte (82,322 milioane de euro)

  • Termoficare:
    • Reabilitarea a 24 km de rețea termică (proiect eligibil pentru finanțare)
    • Achiziția de motoare și turbine pentru SACET Brazi (două proiecte fără șanse de finanțare)
  • Energie regenerabilă:
    • Construirea unui parc fotovoltaic
  • Eficiență energetică:
    • Modernizarea liceelor „Sf. Apostol Andrei,” „1 Mai” și „Cuza”
    • Reabilitarea termică a 6 blocuri
  • Învățământ:
    • Modernizarea școlilor „Sf. Vineri,” „Basarabescu,” „Andrei Mureșanu” și „Socolescu”

Proiecte în dezvoltare (planificate pentru depunere în 2025) – 7 proiecte

  • Digitalizare: Digitalizarea Primăriei și a Serviciului Public de Finanțe Locale
  • Regenerare și mobilitate urbană: Reamenajarea centrului Ploieștiului
  • Amenajarea spațiilor publice: Modernizarea zonelor din fața Gării de Sud și Gării de Vest
  • Infrastructură verde-albastră: Reabilitarea Parcului „Mihai I” (zona Sălii Sporturilor)
  • Învățământ: Modernizarea a 4 grădinițe și 3 școli

Primăria Municipiului Ploiești își propune să atragă cât mai multe fonduri europene și să implementeze proiectele aprobate.

Obiectivul administrației locale este să transforme orașul într-un spațiu modern, sigur și atractiv, concentrându-se pe investiții durabile și cu impact real pentru comunitate, potrivit Primariei Ploiesti. Autoritățile vor continua să informeze cetățenii cu privire la stadiul acestor inițiative.