Studenții pot beneficia în continuare de facilitățile pentru transportul feroviar folosind legitimația vizată pentru anul universitar precedent până pe 30 noiembrie, inclusiv/ După această dată, biletele și abonamentele cu reducere sau gratuite vor putea fi emise doar pe baza legitimației vizate pentru anul universitar în curs!

Excepție fac studenții care au anul 2023-2024 ca an terminal, aceștia neavând acces la facilități începând cu 1 octombrie. Studenții din anul I pot utiliza facilitățile pe baza adeverinței emise pentru anul universitar 2024-2025 de către unitatea de învățământ, până la 30 noiembrie.

CFR Călători reamintește că, în contextul începerii anului universitar 2024/2025, studenții cu vârsta de până la 30 de ani, înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România și din Academia Română, beneficiază de facilități la transportul feroviar intern pentru toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Aceștia pot obține bilete cu o reducere de 90% și abonamente lunare cu aceeași reducere, cu număr nelimitat de călătorii, pe distanțe de până la 300 km. Studenții proveniți din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de bilete și abonamente lunare cu reducere de 100%.

Pentru călătoriile la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă, studenții vor trebui să achite integral diferențele tarifare.

**Emiterea biletelor și abonamentelor lunare pentru studenți**

Conform legislației în vigoare, facilitățile de reducere de 90% și de gratuitate (bilete și abonamente lunare) pe baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate pentru anul universitar 2023-2024, sunt valabile doar pentru călătoriile efectuate până la 30 noiembrie 2024, inclusiv.

Excepție fac studenții din anii terminali, pentru care instituția de învățământ a menționat „an terminal” în dreptul anului universitar 2023-2024; aceștia nu vor mai beneficia de facilități începând cu 1 octombrie 2024.

Studenții din anul I pot beneficia de facilitățile aferente, până la obținerea legitimației de student pentru reducere/gratuitate, printr-o adeverință emisă pentru anul universitar 2024-2025 de unitatea de învățământ, până la 30 noiembrie.

Începând cu 1 decembrie, facilitățile acordate studenților (inclusiv celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete și abonamente lunare) vor fi disponibile doar pe baza legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport vizate pentru anul universitar 2024-2025.

De asemenea, aplicația de cumpărare bilete online a fost actualizată, astfel încât, începând cu 1 octombrie, să includă funcționalități pentru procurarea biletelor și abonamentelor online pentru studenții care beneficiază de gratuitate. Aceștia trebuie să își creeze un cont personal de utilizator și, după autentificare, să se înregistreze ca studenți prin completarea datelor necesare (facultate, serie legitimație etc.).

Ulterior, după confirmarea datelor de către facultate, vor primi pe e-mail un ID de student, care le va permite să achiziționeze biletele online.

**Canalele de vânzare pentru bilete și abonamente**

Folosind ID-ul obținut prin crearea profilului de utilizator pe site-ul CFR Călători sau de la casele de bilete, toți studenții – atât cei care beneficiază de gratuitate, cât și cei cu reducere de 90% – pot obține legitimații de călătorie prin următoarele canale:

– **Bilete de călătorie gratuite sau cu reducere de 90%:**

– De la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători.
– În tren, de la personalul de tren (numai pentru bilete valabile la trenul curent și eventual la următorul tren de legătură, în condițiile în care stația de îmbarcare nu are personal de vânzare).
– De la automatele de bilete ale CFR Călători.
– Online, direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau prin aplicația descărcabilă, în format PDF electronic sau pe hârtie cu cod QR.

– **Abonamente de călătorie lunare gratuite sau cu reducere de 90%:**

– De la casele de bilete din stațiile și agențiile CFR Călători.
– De la automatele de bilete ale CFR Călători.
– Prin aplicația descărcabilă, sub formă de cod QR cu elemente dinamice.

Pentru studenții care beneficiază de gratuitate, pe verso legitimației de student pentru reducere/gratuitate la transport trebuie să fie menționată „Gratuitate”, semnătura și ștampila instituției de învățământ superior într-o căsuță separată față de viza de valabilitate.

La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenții nu prezintă documentele necesare (legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizată sau adeverința care atestă calitatea de student în anul I, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente emise de unitățile de învățământ superior, aceștia vor fi considerați călători fără bilet/abonament și vor fi supuși legislației în vigoare (vor trebui să plătească tarifele de taxare în tren, care sunt mai mari decât cele de la casele de bilete).