Trei bărbați au suferit arsuri grave luni seară, după ce o explozie urmată de un incendiu a avut loc într-un garaj din Suceava/ Explozia a fost provocată de scânteile generate de tăierea cu flexul, care au aprins gazele din instalația GPL a unui autoturism aflat în garaj!

Incidentul s-a produs în cartierul Burdujeni-Sat, în timpul unor lucrări de tăiere cu flexul. Scânteile au dus la o explozie, urmată de un incendiu, care a rănit grav cele trei persoane aflate în garaj. Flăcările au distrus garajul și autoturismul din interior, precum și alte două mașini parcate în apropiere.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD, iar două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean au fost solicitate în sprijin.

Două dintre victime, un bărbat de 39 de ani și unul de 49 de ani, au suferit arsuri pe 25-30%, respectiv 20% din suprafața corporală, de gradul II și III, și au fost transferați la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași.

Cea de-a treia victimă, un bărbat de 29 de ani, a suferit arsuri pe 65% din corp, de gradele II, III și IV, fiind intubat, ventilat mecanic și aflat în comă indusă. Acesta a fost operat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Din cauza gravității rănilor, bărbatul de 29 de ani va fi transferat la Clinica de Arși din Timișoara, deoarece nu s-au găsit locuri disponibile într-o clinică de specialitate din străinătate.