Un băiat în vârstă de șapte ani s-a înecat în județul Dolj, în râul Jiu, iar polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele incidentului!
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au anunțat că polițiștii au fost sesizați, marți seara, prin apel la 112, că un minor a intrat în Jiu, în zona comunei Drănic, și nu a mai ieșit la suprafață.
„La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care au stabilit că un tânăr de 21 de ani, împreună cu alți trei minori de 7, 9 și 11 ani, toți din comuna Drănic, s-au dus la scăldat în râul Jiu, în zona localității Drănic. La un moment dat, minorul de 7 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Totodată, la fața locului s-au deplasat și scafandri din cadrul ISU Dolj, iar în urma activităților de căutare, minorul a fost găsit în stare de inconștiență,” au anunțat polițiștii.
Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar în cele din urmă a fost constatat decesul băiatului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în acest caz.