Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin, a așezat arma pe un scaun și a început să-l privească insistent pe un consilier local/ Un alt bărbat a intervenit și l-a scos din incintă/ Ulterior, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor!
„Pe 28 septembrie, la ora 17.00, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat de 41 de ani, care a relatat că, între orele 13.00 și 13.40, în timp ce se afla în sediul unei filiale locale a unui partid politic, un alt bărbat s-a așezat lângă el, a scos un pistol pe care l-a așezat pe scaun și l-a privit insistent. Ulterior, acesta a fost scos afară din sediu de un alt bărbat de 50 de ani, din Drobeta Turnu Severin,” a comunicat IPJ Mehedinți.
În urma investigațiilor, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei de la Biroul de Investigații Criminale, Biroul de Ordine Publică și Serviciul de Investigații Criminale, l-au identificat pe bărbatul înarmat, acesta având 38 de ani și fiind din Drobeta Turnu Severin.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat, pe 29 septembrie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunerea unei măsuri preventive.
Poliția continuă cercetările pentru amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.