Un bărbat a fost rănit după ce a intrat cu trotineta electrică într-o mașină de poliție parcată în apropierea localității 2 Mai/ Accidentul a avut loc miercuri pe DN 39, în afara localității menționate!

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că impactul a avut loc între trotineta electrică și autospeciala de poliție, care era parcată pe marginea drumului. Conducătorul trotinetei a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Întrucât nu a fost posibilă testarea lui cu aparatul etilotest, au fost recoltate probe biologice pentru a determina nivelul de alcoolemie sau prezența altor substanțe în sânge. Șoferul autospecialei de poliție a fost testat cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative în ambele cazuri.

Polițiștii continuă investigațiile pentru a clarifica împrejurările exacte ale accidentului.