Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Roman, a suferit un accident grav și a rămas fără un picior, după ce a încercat să urce într-un tren aflat în mișcare, în gara din localitate!

Potrivit polițiștilor, acesta a fost lovit de treapta vagonului în timp ce încerca să se urce în tren. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, care a constatat că victima prezenta o amputație a gambei drepte și șoc hemoragic.

Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Roman, fiind predat echipei de la Centrul de Primiri Urgențe. Mecanicul trenului a fost testat pentru alcool, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul, investigând posibilitatea comiterii unei infracțiuni de vătămare corporală din culpă.