Un incendiu puternic a distrus un garaj și patru mașini a avut loc în București/ Zece persoane care locuiau în zonă s-au autoevacuat!

Bucureşti - Incendiu puternic în urma căruia au ars un garaj şi patru maşini. Zece persoane care locuiau în zonă s-au autoevacuat

Un garaj și patru mașini aflate în interiorul acestuia au fost distruse în urma unui incendiu izbucnit duminică noaptea, în Capitală. Zece persoane care locuiau în zonă s-au autoevacuat.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un garaj situat pe strada Drumul Penteleu din Capitală. Incendiul s-a manifestat cu flacără și degajări de fum pe o suprafață de aproximativ 300 mp,” a anunțat ISU București-Ilfov.

Echipele de intervenție de la fața locului au acționat pentru protejarea vecinătăților, având în vedere că distanța față de imobilele din zonă era foarte mică. Zece persoane din imobilele învecinate s-au autoevacuat.

La intervenție au participat nouă autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și două echipaje SMURD. Au fost afectate garajul și patru autoturisme din interiorul acestuia. O singură persoană cu atac de panică a fost asistată medical la fața locului, fără a fi transportată la spital.