Pompierii din Vâlcea au intervenit vineri pentru a stinge un incendiu izbucnit într-un apartament din Râmnicu Vâlcea, pe strada Mihai Eminescu!
La faţa locului, au ajuns echipe de salvatori din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, care au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de salvare de la înălţime și o ambulanţă SAJ.
Deși incendiul fusese deja stins la sosirea echipajelor, în interiorul apartamentului a fost găsită o persoană carbonizată. Se pare că victima avea probleme locomotorii.
