Un tânăr de 20 de ani din comuna Volovăţ, judeţul Suceava, a rămas fără permis de conducere pentru 330 de zile, după ce a fost depistat conducând cu viteză excesivă, a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor rutieri, a provocat un accident în timpul urmăririi și a fugit în cimitir!
Pe lângă suspendarea permisului, acesta a fost sancționat cu o amendă de aproape 16.000 de lei. Incidentul a avut loc sâmbătă, când tânărul a fost înregistrat de radar circulând cu 163 km/h pe centura ocolitoare a orașului Rădăuți, depășind limita legală cu 103 km/h.
Poliţiştii i-au făcut semnal de oprire, dar tânărul a continuat să fugă, iar la un moment dat, într-o curbă, a pierdut controlul direcției, lovind un timpan de pod și fiind proiectat într-un gard.
După accident, a ieșit din mașină și a fugit în cimitir, fiind prins de polițiști după o urmărire pe jos. Tânărul a fost identificat și testat pentru alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative, iar permisul său era valabil.
Motivul pentru care nu a oprit la semnalul poliției a fost, conform declarațiilor sale, speranța de a scăpa de amendă. Ca urmare a comportamentului său, a fost sancționat cu o amendă de 15.795 de lei și i s-a suspendat permisul pentru 330 de zile.
Luna trecută, un alt tânăr din aceeași localitate a rămas fără permis pentru un an din cauza încălcării prevederilor Codului Rutier.
