Poliția italiană a prins un șofer român de TIR pe autostrada A34, în timp ce transporta marfă de lux furată, în valoare de 1 milion de euro, anunță autoritățile italiene!
Incidentul a avut loc acum câteva săptămâni, dar ulterior s-a descoperit că produsele transportate de bărbatul de 32 de ani fuseseră furate. Șoferul, care se îndrepta spre Slovenia la bordul unui camion înmatriculat în România, a fost oprit de o patrulă de poliție.
În timpul controlului, ofițerii au descoperit mai multe încălcări ale reglementărilor privind transportul de marfă, inclusiv lipsa documentelor de însoțire a mărfii, iar camionul a fost confiscat.
Ancheta ulterioară a poliției italiene a relevat că marfa transportată – pachete cu produse cosmetice comercializate de un cunoscut lanț de distribuție – fusese furată.
Aceasta, în valoare de aproximativ un milion de euro, fusese expediată cu o zi înainte din Franța către Spania și furată în timpul transportului. Șoferul român este cercetat în stare de libertate.
