Un subofițer al Serviciului de Protecție și Pază (SPP) a murit luni, prin sinucidere, cu arma din dotare, chiar înainte de a încheia tura!
Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, trecuse cu succes toate evaluările profesionale anuale, inclusiv testul psihologic.
„În această dimineață, un subofițer al SPP a recurs la gestul fatal cu arma din dotare. Incidentul a avut loc într-o încăpere izolată din parcarea instituției, înainte ca acesta să termine tura”, a declarat SPP.
Potrivit surselor oficiale, militarul, care activa în departamentul Transport, avea 6 ani de experiență în cadrul instituției și trecuse recent, acum o lună, evaluările psihologice și profesionale.
„Cercetările sunt gestionate de procurorii militari ai Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel”, au mai precizat reprezentanții SPP.