Unul dintre cei doi medici acuzați în ancheta legată de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat, miercuri, în fața unui tribunal federal din Los Angeles, pentru conspirație în distribuirea ketaminei, un anestezic chirurgical, conform The Guardian!
Dr. Mark Chavez, în vârstă de 54 de ani, din San Diego, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției în luna august și devine a treia persoană care își recunoaște vina în legătură cu supradoza fatală a actorului din „Friends” din anul trecut.
Procurorii au formulat și alte acuzații împotriva lui Chavez și a altor două persoane, acestea cooperând în anchetă pentru a-i ajuta să-i urmărească penal pe cei considerați principalii responsabili de moartea prin supradoză: un alt medic și un presupus traficant, cunoscut sub numele de „regina ketaminei” din Los Angeles.
Chavez a fost eliberat pe cauțiune după ce și-a predat pașaportul și a renunțat la licența medicală. Avocatul său a declarat că acesta are regrete și încearcă să repare greșeala.
În același timp, doi apropiați ai lui Perry colaborează cu procurorii: asistentul său, care a recunoscut că l-a ajutat să obțină și să folosească ketamină, și o altă persoană care a acționat ca intermediar de droguri.
Procurorii urmăresc acum cazul doctorului Salvador Plasencia, acuzat că i-a vândut lui Perry ketamină în mod ilegal cu o lună înainte de moartea acestuia, și pe Jasveen Sangha, care ar fi furnizat actorului doza letală. Ambii au pledat nevinovați și urmează să fie judecați.
Chavez a recunoscut că a obținut ketamină de la o fostă clinică și de la un distribuitor angro, folosind o rețetă falsă. El riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.
Matthew Perry, cunoscut pentru rolul său din „Friends”, a fost găsit mort pe 28 octombrie, cauza principală a decesului fiind ketamina. Perry, care folosea acest medicament pentru un tratament neetichetat împotriva depresiei, căuta tot mai multă ketamină pe cont propriu.
Cu o lună înainte de moartea sa, a făcut rost de ketamină prin intermediul lui Plasencia, care, la rândul său, l-a implicat pe Chavez.