Veşti bune pentru părinţi/ De la 1 ianuarie 2025, alocaţiile copiilor urmează să crească cu 10,4%; Anul trecut majorarea a fost de 13,8%!
Din primele informaţii, alocațiile vor crește de la 719 lei la 794 de lei pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități. Alocația crește de la 292 de lei la 323 de lei pentru copiii care au peste doi ani.
În luna octombrie, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, declara faptul că “cei 3,6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate”. Conform spuselor ei, fondurile necesare provin din bugetul Ministerului Muncii. Plățile sunt gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.