Sursa foto: Compania Națională de Investiții Rutiere/facebook

Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că zece oferte au fost depuse pentru contractul de supervizare a lucrărilor de proiectare și execuție pe lotul 1C Sărățeni-Joseni al Autostrăzii A8, cunoscută și sub numele de „Autostrada Unirii”

Contractul are o valoare estimată de 64 de milioane de lei, fără TVA, și o durată totală de 118 luni, dintre care 14 luni sunt dedicate proiectării, 40 de luni execuției, iar 60 de luni perioadei de garanție.

Lista ofertanților include atât companii individuale, cât și asocieri de firme din domeniul ingineriei și consultanței. Printre participanți se numără INTECSA ENGINEERING GROUP, Civil Engineering Institute „Macedonia”, Mega Mühendislik Müşavirlik, IRD ENGINEERING și mai multe consorții internaționale.

Lotul 1C, situat pe teritoriul județelor Mureș și Harghita, se întinde pe 32,4 kilometri. Contractul pentru proiectare și execuție a fost atribuit în 6 martie 2025 asocierii SA&PE CONSTRUCT – TEHNOSTRADE SRL – SPEDITION UMB – EURO ASFALT.

Consultantul selectat în urma procesului de licitație va fi responsabil de supervizarea întregului proiect, asigurând respectarea standardelor tehnice și a legislației în vigoare. Printre atribuțiile acestuia se numără verificarea calității execuției, evaluarea și aprobarea lucrărilor, materialelor și echipamentelor utilizate, astfel încât proiectul să fie finalizat conform termenelor stabilite.