Compania Națională de Investiții Rutiere a primit zece oferte pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pe lotul 2B Grințieș-Pipirig, considerat cel mai complex tronson al secțiunii montane a Autostrăzii „Unirii” – A8
Contractul are o valoare estimată de 66 de milioane de lei și o durată totală de 118 luni, din care 14 luni sunt dedicate proiectării, 40 de luni pentru supravegherea execuției și 60 de luni pentru perioada de garanție.
Lista ofertanților:
- Mega Muhendislik Mușavirlik A.Ș (ofertant unic)
- IRD ENGINEERING (ofertant unic)
- Civil Engineering Institute „Macedonia” JSc. Skopje (ofertant unic)
- TECNIC Consulting Engineering România (ofertant unic)
- INTECSA ENGINEERING GROUP, S.A.U (ofertant unic)
- Asocierea MGGP (lider) – MGGP ENGINEERING S.R.L., KONSENT
- Asocierea VIADIF CONSULT (lider) – M INSTAL
- Asocierea VENTURO INVESTMENT (lider) – AE DOZORING
- Asocierea K-BOX CONSTRUCTION DESIGN (lider) – INITIATIVE EXCLUSIVE CONSULTING MANAGEMENT, DOHWA ENGINEERING
- Asocierea PYCO PROYECTOS, ESTUDIOS Y CONSTRUCCIONES, S.A. (lider) – BUREAU VERITAS
Lotul 2B, situat în județul Neamț, se întinde pe o lungime de 31,5 kilometri. Aproximativ 70% din traseu este compus din pasaje și tuneluri, însumând 20 de kilometri.
Caracteristici tehnice ale tronsonului:
- 16 tuneluri, dintre care 5 vor include o a treia bandă pentru vehicule lente
- 60 de poduri și viaducte
- Două poduri cu lungimi de peste 1.000 de metri, cel mai lung fiind podul peste râul Bistrița și DN 15, având 1.275 de metri
Supervizarea lucrărilor va asigura respectarea standardelor tehnice și calitatea execuției acestui tronson esențial al Autostrăzii A8.