Echipele de salvatori intervin vineri dimineața pentru a asista un bărbat care s-a urcat pe balustrada etajului 7 al unei clădiri de birouri din Iași!
Potrivit ISU Iași, este în desfășurare o misiune de asistență pentru un bărbat de aproximativ 30 de ani, care se află pe marginea balustradei la etajul 7 al Tudor Office Center.
„La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție, o autospecială pentru salvări de la înălțime, o autospecială de primă intervenție și perna de salvare”, informează sursa citată. De asemenea, la locul incidentului se află și o ambulanță de prim ajutor calificat.
