În perioada 14 – 17 august, cu prilejul minivacanței dedicate Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, aproximativ 5.000 de pompieri salvatori au fost zilnic la datorie, asigurând misiunile de protecție a populației la nivel național. În total, aceștia au gestionat 7.139 de situații de urgență
Din numărul total al intervențiilor, 5.247 au reprezentat cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, ceea ce înseamnă peste 70% din activitatea desfășurată. Echipajele SMURD au acordat îngrijiri medicale pentru 5.298 de persoane, iar alte 69 de persoane au fost salvate din incendii sau situații critice.
Pompierii au acționat, de asemenea, pentru stingerea a 977 de incendii, au intervenit în 31 de cazuri de descarcerare și au desfășurat 884 de misiuni dedicate protejării comunităților.
Comparativ cu anul trecut, numărul intervențiilor a înregistrat o scădere de 10%. Dacă în 2024 au fost raportate 7.956 de misiuni în aceeași perioadă, în acest an s-au consemnat 7.139 de situații de urgență.
Având în vedere numărul mare de procesiuni religioase organizate la nivel național, în 14 județe au fost mobilizate echipaje suplimentare de pompieri pentru a asigura siguranța participanților. Totodată, pe litoralul românesc sunt active, încă din luna iunie, 23 de puncte de lucru temporare: 10 dotate cu autospeciale de stingere, 7 destinate primului ajutor și 6 pentru intervenții acvatice, cu ambarcațiuni și scafandri.
O atenție specială a fost acordată și siguranței pe principalele artere rutiere aglomerate în sezonul estival, precum autostrada A2 și Transfăgărășanul. În fiecare weekend, echipaje ale inspectoratelor județene din Argeș, Călărași, Ialomița și București-Ilfov asigură intervențiile de urgență pe tronsoane prestabilite.
În plan preventiv, pompierii au efectuat 459 de controale la unități de turism, agrement și locații unde au avut loc evenimente cu public numeros. Au fost vizate în special spațiile cu potențial risc de incendiu: campinguri, tabere, târguri tematice sau zone de spectacole. În urma verificărilor au fost aplicate 1.801 sancțiuni contravenționale, dintre care 284 de amenzi, în valoare de peste 1,9 milioane de lei.
