Un accident tragic a avut loc pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin, implicând un autotren și un autoturism/ Două persoane, ambele tinere, au decedat în urma coliziunii!
La fața locului au fost mobilizate de urgență echipe de intervenție, inclusiv o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
Pompierii au reușit să descarce victimele din autoturismul grav avariat, însă din păcate, medicii au declarat decesul acestora.
Echipele de urgență continuă să investigheze cauzele accidentului, în timp ce autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile de circulație pentru a preveni astfel de tragedii.

