Marți după-amiază, două mașini în care se aflau 9 persoane au fost implicate într-un accident rutier pe un drum județean din județul Ialomița

Marți, două echipaje de la Stația de pompieri Ţăndărei, dotate cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit la un accident rutier în localitatea Platonești, județul Ialomița, în care au fost implicate două autoturisme și nouă persoane (5 adulți și 4 copii), conform informațiilor furnizate de ISU Ialomița.

Accidentul s-a produs pe drumul județean DJ212. În urma incidentului, au rezultat 5 victime (4 adulți și un minor de 17 ani), care erau conștiente și cooperante. Echipajele de intervenție le-au acordat primul ajutor medical la locul accidentului, iar ulterior acestea au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare. În sprijinul salvatorilor au intervenit și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Celelalte persoane implicate în accident nu au necesitat transportul la spital.