Un accident rutier grav s-a petrecut sâmbătă după-amiază pe drumul național 7 – Valea Oltului, în județul Vâlcea/ O tânără a decedat, iar cinci persoane au fost rănite, două dintre ele în stare gravă, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară/ Incidentul a avut loc în jurul orei 16:00, la kilometrul 221 + 400 de metri, în localitatea Racovița!
„Din păcate, în urma coliziunii, a murit o pasageră din autoturism în vârstă de 25 de ani, din județul Argeș, iar conducătorul auto și un alt pasager din autoturism au suferit răni grave”, a declarat Poliția Vâlcea.
Conform ISU Vâlcea, în accident au fost implicate șase persoane, inclusiv un copil, iar celelalte trei victime se aflau în autoutilitară.
La fața locului au intervenit echipaje medicale din județele Vâlcea și Sibiu. Poliția efectuează cercetări pentru a determina cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.