Ionuț-Denis Pîrvu, adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals intelectual și favorizarea unei persoane care se sustrăgea executării unui mandat european de arestare, anunță Direcția Națională Anticorupție (DNA)!
Potrivit procurorilor, în perioada iulie – august 2023, Pîrvu, aflat sub control judiciar la momentul respectiv, ar fi știut că o persoană se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare. Deși avea informații despre aceasta și comunica cu ea prin aplicații de mesagerie, Pîrvu nu a furnizat autorităților competente numărul de telefon al persoanei respective, îngreunând astfel urmărirea și localizarea acesteia.
Mai mult, Pîrvu ar fi dat instrucțiuni persoanei urmărite să evite să vorbească la telefon cu o altă persoană, pentru a împiedica interceptarea convorbirilor și localizarea sa. Ulterior, în cadrul unui raport oficial înregistrat la IPJ Dâmbovița, Pîrvu a prezentat informații false, susținând că persoana urmărită nu l-ar fi contactat și că nu a fost găsită, deși avea informații despre locația acesteia.
De asemenea, procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei alte persoane pentru complicitate la abuz în serviciu, în contextul aceluiași dosar.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmbovița, iar procurorii au propus menținerea măsurii preventive a controlului judiciar pentru Ionuț-Denis Pîrvu.