Joi, 6 martie 2025, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, s-a întâlnit cu E.S. Giles Portman, ambasadorul Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, și cu Abdi Hassan, directorul British Council pentru România și Bulgaria
Discuțiile au subliniat importanța protejării democrației în această perioadă complexă, iar pe agenda întâlnirii s-au aflat mai multe teme esențiale pentru cooperarea bilaterală în domeniul educației și cercetării.
Printre subiectele abordate s-a numărat identificarea unor noi domenii de colaborare, precum parteneriatele interuniversitare, inovarea în educație, metode moderne de predare, educația media, dar și inițiative dedicate stării de bine a profesorilor și elevilor. În acest context, a fost menționată și promovarea programelor precum Duke of Edinburgh Award și British Council Digital Library.
Un alt punct de interes a fost susținerea învățării limbilor străine în unitățile de învățământ din România. În anul școlar 2024-2025, peste 2 milioane de elevi studiază limba engleză ca Limbă modernă 1, iar peste 191.000 ca Limbă modernă
2, evidențiindu-se astfel rolul esențial al limbii engleze în formarea tinerilor.
De asemenea, cooperarea cu British Council a fost un aspect important al discuțiilor. Au fost analizate proiectele aflate în derulare, printre care:
- Matematica în învățământul primar din România, realizat în parteneriat cu Universitatea din Bristol,
- Promovarea educației transnaționale, vizând facilitarea colaborării între instituțiile de învățământ din România și Marea Britanie,
- Predarea și învățarea în vremuri dificile, un program dedicat profesorilor care lucrează cu elevii ucraineni beneficiari de protecție temporară în România.