Anamaria Gavrilă se retrage din cursa prezidențială pentru a sprijini mișcarea suveranistă / AUR: „George Simion continuă lupta pentru democrație”!

Președintele POT, Anamaria Gavrilă, a anunțat miercuri seară că renunță la candidatura sa la alegerile prezidențiale, declarând că această decizie oferă mișcării suveraniste, susținută de români, cele mai mari șanse de succes.

„George Simion continuă lupta pentru revenirea la democrație. Îi mulțumim președintelui POT, Anamaria Gavrilă, pentru sprijinul și determinarea de a rămâne uniți! Împreună continuăm lupta pentru revenirea la normalitate și pentru a face dreptate! Voința poporului trebuie ascultată!”, a transmis AUR.

Liderul AUR, George Simion, a subliniat unitatea în cadrul mișcării și a reiterat că decizia retragerii unuia dintre candidați fusese convenită dinainte.

„Dragii noștri, suntem împreună și împreună vom fi și de acum înainte. Așa cum am promis, înainte de a rămâne vreo candidatură definitivă, unul dintre noi îl va susține pe celălalt”, a afirmat Simion.

Anamaria Gavrilă a explicat că decizia s-a bazat pe dorința de a nu diviza voturile și pe necesitatea susținerii candidatului cu cele mai mari șanse.

„Pentru că domnul George Simion are un partid mare în spatele său, are o structură, noi toți trebuie să trecem peste partid și să susținem această mișcare, oferindu-i toate șansele. Așadar, eu mă voi retrage pentru ca voturile să nu fie împărțite. Ne place sau nu, există un număr limitat de candidați pe buletinul de vot, iar noi trebuie să alegem cu sufletul și să respectăm decizia domnului Călin Georgescu, luată împreună cu noi”, a explicat Gavrilă.

Aceasta a subliniat că retragerea sa este un gest de susținere a luptei pentru restabilirea ordinii constituționale și justiției în România.

„Am făcut tot ce a depins de mine în această luptă și am încredere în decizia luată. Vă rog să aveți și voi încredere”, a transmis Gavrilă pe Facebook.

De asemenea, a menționat că într-o campanie electorală, resursele și fondurile de care dispune un partid joacă un rol esențial.

„POT și Anamaria Gavrilă au făcut tot posibilul pentru ca românii să rămână uniți în această misiune. Această luptă este despre libertatea noastră. Doar uniți vom învinge!”, a adăugat ea.

George Simion a calificat ziua de miercuri drept „istorică” și a îndemnat susținătorii la unitate:

„Azi va fi o zi istorică. ÎMPREUNĂ! HAI ROMÂNILOR!”, a scris liderul AUR pe Facebook.

Candidatura lui George Simion va rămâne definitivă joi, 20 martie, conform calendarului oficial al alegerilor din 4 mai.