În ultimele 24 de ore, salvamontiștii din întreaga țară au primit 39 de apeluri pentru intervenții de urgență, cele mai multe fiind destinate Salvamont Zărnești/ În urma acestor apeluri, au fost salvate 47 de persoane, dintre care 8 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital!
„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 39 de apeluri solicitând intervenția salvamontiștilor”, a anunțat Salvamont România duminică dimineața.
Dintre acestea, 7 apeluri au fost pentru Salvamont Zărnești, 6 pentru Salvamont Cluj, 5 pentru Salvamont Municipiul Brașov, 3 pentru Salvamont Mureș, iar câte două apeluri au fost primite pentru Salvamont Prahova, Salvamont Argeș, Salvamont Bran, Salvamont Predeal și Salvamont Județul Brașov.
De asemenea, au fost înregistrate două apeluri pentru Județul Alba și câte un apel pentru Salvamont Caraș-Severin-Herculane, Salvamont Caraș-Severin-Muntele Mic, Salvamont Sibiu, Salvamont Neamț, Salvamont Hunedoara, Salvamont Mehedinți, Salvamont Bihor și Salvamont Vrancea.
În cadrul acestor intervenții, au fost salvate 47 de persoane, iar 8 dintre ele au fost transportate la spital. Totodată, s-au primit 23 de apeluri pentru sfaturi și informații referitoare la diferite trasee turistice din zona montană.