Foto: Ministerul Energiei - România

Ministerul Energiei a anunțat lansarea unui nou apel de proiecte în valoare de 150 de milioane de euro pentru dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice

Fondurile nerambursabile, obținute prin Fondul pentru Modernizare, vizează sprijinirea proiectelor ce utilizează baterii pentru a stoca energie electrică generată din surse regenerabile.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei a declarat: “După succesul apelului din PNRR pentru stocarea energiei verzi în baterii, am atras încă 150 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, din Fondul pentru Modernizare, apel pe care îl lansăm astăzi. Stocarea este prioritatea zero a sistemului energetic național. Ea permite utilizarea energiei verzi și atunci când nu bate vântul sau nu strălucește soarele, contribuie la echilibrarea sistemului și va însemna facturi mai mici pentru români și pentru companiile românești. Apelul deschis astăzi se adaugă fondurilor nerambursabile de peste 13 miliarde de euro atrase în mandatul meu de ministru al energiei pentru #investiții care revoluționează sectorul energetic românesc. Odată cu finalizarea acestor proiecte, România va avea mai multă #energie, nu va mai depinde de alții pentru importuri și va putea susține o economie competitivă, cu locuri de muncă mai bine plătite și cu facturi mai mici pentru consumatorii casnici. Ne respectăm deviza asumată: investiții, investiții, investiții.”

Proiectele eligibile trebuie să integreze noi capacități de stocare conectate la instalații existente de producere a energiei regenerabile, inclusiv centrale hidroelectrice. Fiecare capacitate de stocare trebuie să preia anual cel puțin 75% din energia produsă de instalația la care este conectată.

Detalii tehnice și calendar

  • Bugetul alocat: 150 de milioane de euro, sub formă de fonduri nerambursabile.
  • Criteriul de selecție: raportul cost-beneficiu, exprimat în euro/MWh.
  • Perioada de depunere a proiectelor:
    • Deschidere: 19 noiembrie 2024, ora 09:00.
    • Închidere: 17 ianuarie 2025, ora 17:00.
  • Platforma pentru depunerea proiectelor: MySMIS2021, disponibilă la adresa https://mysmis2021.gov.ro/.