O familie cu un bebeluș în cărucior, aflată pe bulevardul principal din Galați, a fost aproape lovită de o mașină scăpată de sub control, care a intrat cu viteză pe trotuar
Polițiștii au constatat că la volan se afla un bărbat de 24 de ani, care, în timp ce încerca să schimbe banda, a acroșat un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani. În urma coliziunii, mașina a ieșit de pe carosabil, s-a răsturnat pe trotuar și a lovit un stâlp de electricitate. Cei doi șoferi au fost testați pentru consum de droguri și alcool, iar rezultatele au fost negative. Conducătorul auto vinovat a fost sancționat cu o amendă de 750 de lei pentru neasigurarea la schimbarea direcției de deplasare.