Locuitorii comunei Păulești din Prahova, au primit joi seară un mesaj RO-Alert prin care au fost informați că un urs a fost observat pe străzile localității

Joi seară, în comuna Păuleşti din judeţul Prahova, situată la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti, un urs a fost observat într-o zonă de câmpie.

Autorităţile au emis un mesaj RO-Alert către locuitorii și persoanele aflate în zonă pentru a-i informa despre prezența ursului.

Primăria Păuleşti a anunţat încă de miercuri că un urs a fost văzut pe două străzi din comună.

De asemenea, în staţiunea Sinaia, pe Valea Prahovei, joi seară, un alt urs a intrat în zonele locuite. Animalul a fost observat pe strada Tirul cu Porumbei, iar ISU Prahova a emis și în acest caz un mesaj RO-Alert.

În ambele localități au fost trimise preventiv echipe SMURD pentru a interveni în caz de necesitate.