Foto: promotor.ro

Autoritățile din Neamț desfășoară, marți, verificări în comuna Tașca pentru a identifica o posibilă sursă de poluare, după ce localnicii au semnalat depuneri de pulberi pe clădiri și autovehicule/ Măsurătorile efectuate până acum nu au indicat depășiri periculoase ale limitelor de poluare a aerului!

Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a anunțat că a solicitat un control urgent al Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu și al Agenției pentru Protecția Mediului Neamț pentru a stabili dacă există o sursă activă de poluare în zonă.

„Echipele de control sunt deja în teren și măsurătorile efectuate nu indică depășiri periculoase ale limitelor de poluare. Verificarea a fost decisa în urma unei ședințe recente la Instituția Prefectului – Județul Neamț, la care au participat primarul comunei Tașca, Daniela Ursache, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, ai Gărzii de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Petrodava. Discuțiile s-au axat pe sesizările locuitorilor referitoare la depunerea pulberilor pe clădiri și autovehicule”, a transmis Prefectura Neamț.

Fabrica de ciment din Tașca și-a suspendat activitatea pe 19 ianuarie 2025, iar autoritățile vor să stabilească dacă există alte surse care ar putea afecta calitatea aerului. În plus, specialiștii consideră că fenomenul inversiunii termice, specific sezonului rece, ar putea contribui la acumularea particulelor în atmosferă.

În ultima perioadă, multe orașe din România au fost acoperite de o pâclă densă, semn al acestui fenomen.

De asemenea, autoritățile verifică și alte posibile surse de poluare, cum ar fi arderea necontrolată a deșeurilor sau utilizarea combustibililor solizi în gospodării.

„Pentru a avea date clare, am solicitat prelevarea și analiza chimică a pulberilor depuse pe clădiri și autovehicule, pentru a le compara cu emisiile agenților economici din zona Tașca. Rezultatele acestor analize vor fi esențiale pentru a determina cu certitudine dacă există o sursă de poluare și care ar fi aceasta”, a declarat prefectul Adrian Bourceanu.

Echipele efectuează controale la toți agenții economici din zonă și vor preleva probe din locurile unde au fost depuse pulberile – case și mașini – după ce va fi identificat un laborator autorizat pentru analize chimice. APM Neamț deține doar trei stații fixe de monitorizare a calității aerului, dar nu un laborator de analize chimice.