Foto: Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti

Bercea Mondialu și trei membri ai familiei sale, arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de camătă și șantaj!

Bercea Mondialu și trei membri ai familiei sale au fost arestați preventiv pentru 30 de zile într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.

Alte șase persoane, patru femei și doi bărbați, au fost plasate sub control judiciar.

Potrivit DIICOT, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a patru dintre inculpați, cu vârste de 22, 34, 36 și 57 de ani, pentru 30 de zile. În cazul celor șase persoane plasate sub control judiciar, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au contestat decizia instanței.

Percheziții în trei județe și în București

Miercuri, autoritățile au efectuat 11 percheziții în județele Olt, Teleorman și în municipiul București, în cadrul acestui dosar penal. Anchetatorii au stabilit că membrii grupării percepeau dobânzi lunare între 10% și 40% din valoarea împrumuturilor și foloseau amenințări, intimidări și chiar violențe fizice pentru recuperarea sumelor datorate.

Grup infracțional organizat pe criterii familiale

Conform probatoriului administrat, în 2022, cinci persoane au inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată cu scopul obținerii unor beneficii materiale substanțiale din acordarea de împrumuturi ilegale. Deciziile legate de cămătărie, inclusiv selectarea persoanelor împrumutate și stabilirea condițiilor, erau luate de liderul grupării, în timp ce ceilalți membri se ocupau de recuperarea sumelor.

Debitorilor li se impuneau dobânzi majorate și penalizări, iar în caz de neplată erau supuși amenințărilor și agresiunilor fizice.

Sumele obținute din aceste activități ilegale au fost folosite pentru achiziționarea de bunuri mobile și imobile, inclusiv autoturisme de lux, case, apartamente și terenuri.

Ancheta continuă

Audierile au loc la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, iar operațiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.