Consiliul Concurenţei a lansat în dezbatere publică angajamentele propuse de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), responsabilă cu administrarea celor două aeroporturi din Capitală, pentru a remedia preocupările concurenţiale care au dus la deschiderea unei investigaţii legate de restricţionarea accesului pe piaţă al companiilor care administrează aplicaţii informatice ce permit comandarea taxiurilor de la aeroport!
În cadrul acestor angajamente, CNAB se angajează să identifice şi să închirieze spaţiile pentru instalarea terminalelor touch-screen, dar nu va mai interveni asupra tipurilor de aplicaţii care pot rula pe aceste terminale. De asemenea, serviciile de transport persoane de la aeroport nu vor mai fi limitate doar la aplicaţiile companiilor de taxi, ci vor include şi aplicaţii agregatoare sau de ride-sharing.
Potrivit autorităţii de concurenţă, CNAB a limitat accesul pe terminalele touch-screen din Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti doar la aplicaţiile informatice ale companiilor de taxi, excluzând aplicaţiile agregatoare, care permit combinarea ofertelor mai multor şoferi de taxi. Astfel, pasagerii erau obligaţi să utilizeze doar anumite aplicaţii de taxi, fără a avea acces la oferte variate din partea altor platforme.
Prin angajamentele propuse, CNAB doreşte să asigure accesul transparent, nediscriminatoriu şi predictibil al tuturor operatorilor interesaţi la terminalele din aeroport.
În acest sens, CNAB va continua să identifice şi să închirieze spaţiile pentru amplasarea terminalelor touch-screen, însă nu va mai restricţiona aplicaţiile ce pot rula pe acestea. De asemenea, închirierea spaţiilor se va face exclusiv prin licitaţie publică organizată de Bursa Română de Mărfuri, iar companiile interesate vor putea depune oferte pentru mai multe spaţii, dar vor putea obţine doar un singur spaţiu în cadrul aceleaşi licitaţii, pentru a încuraja diversitatea serviciilor oferite pasagerilor.
Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să transmită observaţii asupra angajamentelor propuse până la data de 24 decembrie 2024.
După analiza observaţiilor, autoritatea de concurenţă poate solicita modificări ale propunerii de angajamente sau poate decide acceptarea ori respingerea acestora. Dacă angajamentele sunt acceptate, CNAB va fi monitorizată pe o perioadă determinată, iar în caz de nerespectare a acestora, poate fi sancţionată cu o amendă de până la 10% din cifra de afaceri. În plus, Consiliul Concurenţei poate redeschide investigaţia în cazul în care sunt descoperite nereguli.
Angajamentele propuse pot fi consultate pe site-ul autorităţii de concurenţă.