Byte este câinele-robot care a adus mingea la meciul Dinamo – Petrol. Controlat de inteligența artificială, Byte se comportă exact ca un câine obișnuit

Iubirea necondiționată oferită de un câine vine cu responsabilități precum plimbările, hrana și vizitele medicale. Cei care nu pot gestiona toate aceste aspecte, dar își doresc un câine pentru copii, au acum opțiunea de a cumpăra un câine-robot. Tehnologia a avansat atât de mult încât un astfel de câine știe să se rostogolească, să se joace cu mingea și chiar să vorbească.

Premiera absolută a impresionat un stadion întreg când mingea a fost adusă pe teren de un câine-robot. Momentul inedit a fost pregătit de Dinamo înaintea meciului cu Petrolul, iar microbiștii nu și-au putut lua ochii de la el. Robo-cățelul a adus mingea de fotbal pe spate, purtând o eșarfă roșu-albă, specifică echipei de fotbal. Copiii au fost fascinați de câinele-robot, care s-a jucat în siguranță cu ei.

Este dresat de telecomanda. Are nişte comenzi predefinite şi ştie să arate inimioare, ştie să dea lăbuţa, ştie să se rostogoleacă pe spate, să alerge, cam tot ce ştie să facă şi un căţel obişnuit dar mai în siguranţă  pentru cei mici. Este foarte liniştit, nu lasă nici păr, este câinele ideal”, spune Geanina Panait, manager în comunicare.

Byte nu latră, nu trebuie hrănit și nu trebuie scos zilnic la plimbare, având o autonomie a bateriei de două ore de joacă.

Câinele-robot este dotat cu un sistem GPS, ceea ce îl face foarte ușor de găsit. Byte este echipat cu 4G, eSIM și funcție vocală, iar prețul său este de 40.000 de lei.