Sursa foto: Ministerul Educației - România / facebook

Ministerul Educației a aprobat calendarul oficial pentru înscrierea copiilor în învățământul preșcolar și antepreșcolar, precum și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar următor

Cine se poate înscrie:

  • Creșă (nivel antepreșcolar): Copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani pot fi înscriși în limita locurilor disponibile, după finalizarea etapei de reînscriere.
  • Grădiniță (nivel preșcolar): Copiii cu vârste între 3 și 6 ani se pot înscrie, în funcție de locurile rămase disponibile după etapa de reînscriere.

Pentru procedura de înscriere, părinții pot completa o cerere-tip de înscriere, în care pot menționa trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Documentul trebuie depus la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.

Priorități și obligații

Grupa mijlocie și grupa mare fac parte din învățământul obligatoriu, astfel că înscrierea copiilor de 4 și 5 ani are prioritate. De asemenea, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au responsabilitatea de a oferi informații și consiliere permanentă părinților cu privire la procesul de înscriere.

Etapa I – Înscrierea inițială-perioada: 26 mai – 13 iunie 2025

În această etapă, înscrierea se va realiza în baza celor trei opțiuni exprimate de părinți, în limita locurilor disponibile după reînscrieri. Procesul de înscriere se va desfășura astfel:

  • 26 – 30 mai 2025 – depunerea cererilor;
  • 2 – 4 iunie 2025 – procesarea cererilor în Faza I (prima opțiune);
  • 6 – 10 iunie 2025 – procesarea cererilor în Faza a II-a (a doua opțiune);
  • 11 – 12 iunie 2025 – procesarea cererilor în Faza a III-a (a treia opțiune).

Pe 13 iunie 2025 va fi afișat rezultatul înscrierilor, precum și numărul de locuri rămase disponibile după această etapă.

Etapa a II-a – Înscrierea pe locurile libere-perioada: 16 iunie – 7 iulie 2025

Această etapă este destinată înscrierii copiilor care nu au obținut un loc în prima etapă. Procesul de înscriere se va desfășura astfel:

  • 16 – 20 iunie 2025 – depunerea cererilor;
  • 24 – 26 iunie 2025 – procesarea cererilor în Faza I (prima opțiune);
  • 30 iunie – 2 iulie 2025 – procesarea cererilor în Faza a II-a (a doua opțiune);
  • 3 – 4 iulie 2025 – procesarea cererilor în Faza a III-a (a treia opțiune).

Pe 7 iulie 2025 vor fi afișate rezultatele și numărul de locuri libere rămase după această etapă.

Etapa de ajustări-perioada: 18 – 28 august 2025

În această etapă, înscrierea se va face pe locurile libere rămase, în baza solicitărilor depuse de părinți la Inspectoratele Școlare Județene (ISJ) sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Pot participa copiii care nu au fost înscriși în primele două etape.

Au prioritate următoarele categorii:

  • Copiii nerepartizați în etapele anterioare, cu prioritate pentru cei de 4 și 5 ani;
  • Copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare, dar nu au fost admiși, ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • Copiii de peste 2 ani ai căror părinți solicită înscrierea în grupa mică de la grădiniță.

Pe 29 august 2025 vor fi afișate rezultatele și numărul de locuri libere rămase după etapa de ajustări.