În județul Prahova, anul trecut s-au înregistrat peste 550 de incendii la locuințe, evenimente tragice care s-au soldat cu rănirea a peste 30 de persoane și pierderea a 16 vieți omenești. Pentru a preveni astfel de tragedii, județul a fost inclus în a doua ediție a campaniei naționale „Detector pentru Viață”, lansată de Departamentul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON și Delgaz Grid
Campania a debutat pe 17 aprilie în Prahova, prin instalarea primelor detectoare de fum și monoxid de carbon în gospodăriile considerate vulnerabile din punct de vedere al riscului de incendiu. Până în prezent, 225 de detectoare din cele 500 alocate județului au fost distribuite către subunitățile de intervenție, urmând a fi montate în locuințele din comunele Brebu, Secăria, Lapoș, Aluniș, Bertea, Cerașu, Posești și Starchiojd.
Obiectivul campaniei este acela de a responsabiliza cetățenii cu privire la siguranța locuințelor, subliniind importanța prevenției în protejarea vieții și bunurilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” reamintește că aceste detectoare nu sunt conectate la sisteme de stingere automată și nu alertează autoritățile, dar joacă un rol esențial în avertizarea locatarilor în caz de incendiu sau prezență de monoxid de carbon.
Inițiativa, lansată în februarie 2024, vizează instalarea a 10.000 de detectoare în gospodării din mai multe județe ale țării. Campania pune accent pe informare și educare privind riscurile incendiilor în locuințe.
ISU Prahova încurajează cetățenii să semnaleze orice pericol la numărul de urgență 112 și să consulte platforma națională fiipregatit.ro, precum și aplicația mobilă DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, pentru informații utile în situații de urgență.