Caraș-Severin/ Un polițist a fost rănit după ce autospeciala în care se afla a fost implicată într-un accident pe ruta Reșița – Oravița

1 Min Read

Un polițist a fost rănit vineri după ce autospeciala în care se afla a fost implicată într-un accident pe ruta Reșița – Oravița!

„În urmă cu puțin timp, între localitățile Reșița și Oravița, s-a produs un accident rutier în care a fost implicată o autospecială de poliție din dotarea inspectoratului. Autospeciala era condusă de un polițist de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin și circula în direcția Oravița”, anunță IPJ Caraș-Severin.

În urma accidentului, polițistul a fost rănit, dar este conștient și a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

În prezent, se desfășoară o cercetare la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

Traficul rutier în zonă nu este restricționat.

Share This Article