Două trenuri de marfă au fost implicate miercuri dimineață într-un accident feroviar la ieșirea din stația CFR Mihăiești, spre Caracal,…
Polițiștii Secției 7 București au desfășurat o percheziție în județul Ilfov într-un dosar penal privind furtul și conducerea fără permis!…
Codul galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pare să le fi dat de furcă drumarilor care acționează pe…
În urmă cu aproximativ o oră, în localitatea prahoveana Ariceștii Rahtivani s-a produs un accident între două microbuze și un…
Primăria Municipiului Ploiești a semnat contractul pentru elaborarea Planului Urbanistic General (PUG), un document-cheie care va contura direcțiile de dezvoltare…
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a organizat o consultare publică pentru discutarea modificărilor aduse statutului personalului silvic „Încercăm ca…
România își anunță cu entuziasm prezența la Bienala de Arhitectură de la Veneția, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale…
Contractul de salubritate dintre Primăria Ploiești și compania Brantner este complet legal. Contestația depusă de Bin Go Solutions (fostă Rosal/UWS)…
Francesco Rivella, cunoscutul chimist italian și unul dintre cei mai importanți creatori ai celebrei creme de alune Nutella, a încetat…
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat marţi, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice, că este momentul ca agresiunea…
Primăria Sectorului 1 al Capitalei a anunțat, într-un comunicat de presă, că deszăpezirea străzilor secundare rămâne o provocare majoră din…
În ultimele 24 de ore, 30 de persoane au ajuns la Secția de Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență Buzău,…
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice, că Parteneriatul Strategic cu…
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat, luni seară, că nu a găsit…
Salvamontiștii avertizează asupra riscului de avalanșe în zona montană, cu un pericol semnificativ în Masivul Bucegi. Acest risc este determinat…
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit două autoturisme de lux, în valoare totală de peste 90.000…
Compania Națională de Aeroporturi București (CNAB) anunță că traficul aerian se desfășoară în condiții de ninsoare viscolită, dar în parametri…
SURSĂ FOTO: news.ro O ambulanță a rămas blocată în zăpadă pe un drum din județul Constanța, iar echipajele de deszăpezire…
Un bărbat din județul Neamț a fost reținut pentru 24 de ore după ce a avut un conflict cu fratele…
Salvamont România – Dispeceratul Național avertizează asupra riscului de avalanșă în Carpații Meridionali și Orientali, în special la altitudini de…
Aderarea României la OCDE rămâne un obiectiv major al Guvernului, stabilit prin Programul de guvernare și susținut de toți partenerii…
Sindicatul „Elie Radu” din cadrul CNAIR a anunțat organizarea unui protest pe 20 februarie, afirmând că se află într-un punct…
O companie din județul Timiș a colectat și comercializat aproximativ 420.000 kg de aliaje de staniu și cositor fără a…
Sebastian Burduja a participat la ședința Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice, desfășurată la Palatul Victoria…
În doar 24 de ore, 44 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din…
CNAIR anunță că, marți, nu există drumuri închise sau cu circulația restricționată din cauza ninsorilor! „În acest moment, toate drumurile…
În contextul temperaturilor extreme, persoanele fără adăpost sunt expuse unor riscuri majore. Așadar, Nicusor Dan vine cu un anunt prin…
Prima etapă a procedurii de achiziție pentru execuția proiectului Străpungerea Gara de Sud - Gara de Vest (Gara de Sud-Depoului-Rudului-Libertății)…
Un bărbat de 43 de ani din comuna Ariceștii Rahtivani a fost prins de două ori în aceeași zi conducând…
În noaptea de 17 februarie, la ora 23:00, în municipiul Ploiești se desfășurau operațiuni intense de deszăpezire pentru a menține…
Sign in to your account