Trupul neînsuflețit al lui Nicu Covaci va fi depus la Filarmonica „Banatul” din Timișoara marți și miercuri. Fanii sunt invitați să își ia rămas bun de la artist, dar sunt sfătuiți să aducă doar flori și să evite lumânările!
Reprezentanții Filarmonicii „Banatul” au confirmat că înmormântarea lui Nicu Covaci va urma tradiția creștin-ortodoxă, dar apropiații artistului nu au făcut un anunț oficial în acest sens.
„Filarmonica «Banatul» Timișoara, la solicitarea membrilor trupei Phoenix, va pune la dispoziție foaierul de la etaj pentru amplasarea catafalcului cu trupul lui Nicolae Covaci. Astfel, cei care l-au iubit și apreciat pe liderul legendar al trupei rock vor avea ocazia să își ia rămas bun conform următorului program: marți, 6 august 2024, între orele 11:00 și 20:00, și miercuri, 7 august 2024, între orele 9:00 și 17:00”, au transmis reprezentanții Filarmonicii din Timișoara.
Aceștia au precizat că cei care doresc să aducă un ultim omagiu lui Nicu Covaci sunt rugați să respecte indicațiile privind traseul de vizitare a catafalcului. Pentru a asigura o bună desfășurare a evenimentului, fluxul de vizitatori va fi limitat la aproximativ 100 de persoane pe oră.
De asemenea, este interzis accesul cu lumânări și coroane; o floare va fi considerată un gest simbolic suficient.
Înhumarea lui Nicu Covaci va urma tradiția creștin-ortodoxă și va fi o ceremonie privată. Inițial, apropiații artistului afirmaseră că trupul acestuia urma să fie incinerat.
Nicu Covaci a decedat vineri seara la Spitalul Județean Timișoara.