Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești vă invită la ultimul concert simfonic al lunii noiembrie, dedicat Zilei Naționale a României
Acest eveniment special celebrează cultura și identitatea noastră națională printr-un program deosebit, susținut de muzicieni de renume internațional: violoncelistul Andrei Ioniță și dirijorul Tiberiu Soare.
Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii, aceștia vor interpreta lucrări reprezentative, precum Balada Haiducească și Cântec Vechi de Paul Constantinescu, 6 Dansuri Românești de Béla Bartók, Dans Țărănesc de Constantin Dimitrescu și, în primă audiție absolută, Poemul Coregrafic „Altița” de Dan Dediu.
Așadar, joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 19:00, în Sala „Ioan Baciu” a Filarmonicii ploieștene aveti sansa să participați la o seară dedicată sufletului românesc.
Bilete pentru acces fizic: Achiziționează aici
Bilete virtuale: Accesează aici