Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a adus liniște și iubire în inimile a mii de oameni la malul Marii Negre de Ziua Marinei

2 Min Read
Foto: Raluca Turcan

De Ziua Marinei, farmecul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a adus împreună, pe țărmul Mării Negre, mii de oameni care au savurat muzica într-un decor în povesti

„Madrigal la Răsărit” a deschis astăzi seria de spectacole de la Marea Neagră, într-o zi de mare însemnătate pentru români – Adormirea Maicii Domnului, protectoarea marinarilor. Concertul din această dimineață a marcat începutul unui șir de evenimente susținute de Corul Madrigal în Constanța.

În această seară, peste 500 de copii din corurile Cantus Mundi se vor alătura unor artiști renumiți într-o celebrare a muzicii și talentului românesc, promițând un spectacol memorabil.

Corul Madrigal aduce, astfel, Zilei Marinei o nouă abordare artistică felicit inițiativele remarcabile, care aduc muzica aproape de sufletele românilor. Le mulțumesc domnului Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, pentru viziunea sa, dirijoarei Anna Ungureanu și membrilor corului pentru spectacolul inedit de la răsărit și cele ce vor urma la malul Mării Negre.- a transmis Raluca Turcan.

Pe data de 16 august:
Corul Madrigal va susține spectacolul-concept „Ritualuri” la bordul Corabiei Madrigal. Acest eveniment unic, creat special pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, explorează diverse ritualuri universale:
– Ritualuri pentru pace
– Ritualuri pentru lume
– Ritualuri religioase
– Ritualuri pentru natură

Iar pe data de 17 august:
În ultima zi a evenimentelor, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va încheia seria cu un concert extraordinar intitulat „Madrigal: ULTRAsunete”. Evenimentul va avea loc la Delfinariu și va fi sub regia lui Emil Pantelimon.

Share This Article