Po
Polițiștii rutieri din Ploiești au demarat o anchetă după apariția unor imagini pe internet care surprind doi șoferi efectuând manevre periculoase într-o parcare din oraș
Evenimentul, care a avut loc acum două seri, a atras zeci de spectatori, care au încurajat întrecerea ilegală.
Filmarea a fost publicată pe canalul de YouTube Noapte de noapte și a ajuns rapid în atenția autorităților. Într-un comunicat oficial, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a precizat că, până în prezent, nu au fost primite sesizări legate de incident, însă polițiștii au început verificările pentru identificarea și sancționarea celor implicați.
,,Până la acest moment, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești nu au primit sesizări cu privire la aspectele în cauză. Totodată, precizăm faptul că polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au demarat efectuarea de verificări în vederea identificării și depistării persoanelor implicate, urmând să fie luate măsurile legale în consecință”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
