Sursa foto: Ministerul Educației - România/facebook

Ministerul Educației și Cercetării a luat act cu îngrijorare de rapoartele Organizației Națiunilor Unite, care includ și România pe lista țărilor aflate în risc din cauza fenomenului de îmbătrânire a populației

Factorii determinanți includ scăderea numărului de persoane de vârstă fertilă și o natalitate în continuă diminuare, aspecte ce vor deveni din ce în ce mai accentuate în anii următori. Pentru a combate această problemă socială majoră, Ministerul are un rol esențial prin politicile sale educaționale formale și nonformale, precum și prin promovarea educației continue, potrivit unui comunicat. De asemenea, cercetarea, dezvoltarea și inovația reprezintă instrumente fundamentale pentru înțelegerea, prevenirea și remedierea acestei situații critice.

Astfel, Ministerul a solicitat actorilor principali implicați în astfel de analize elaborarea unei Strategii naționale, bazate pe educație și cunoaștere științifică. Acest demers va avea la bază proiectul național pluridisciplinar „Sănătatea familiei și natalitate”, coordonat de domnul Grigore Iuga și derulat prin Academia de Științe Medicale, sub egida Academiei Române, în colaborare cu universitatea reprezentative din țară.

În acest context, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, declară:

De modul în care vom rezolva situația sănătății familiei și a natalității (îmbătrânirii populației) depind în viitor chiar existența națiunii noastre și bunăstarea acesteia. Primul și cel mai important plan (planul A) este cel legat direct de îmbunătățirea sănătății familiei și creșterea natalității. Există deja idei bune, derivate din cercetarea științifică, astfel încât cred că suntem în faza în care putem propune o nouă Strategie națională în acest sens, inclusiv cu implicarea autorităților relevante în domeniile de profil. 

Ca demers secundar, pornind și de la observațiile «Raportului Draghi», cred că ne trebuie și un plan B, derulat în paralel cu planul principal (planul A) sau ca plan de siguranță, dacă planul A nu funcționează cu efecte rapide, și anume să compensăm o vreme natalitatea scăzută cu dezvoltări inovativ-competitive care să ne asigure, totuși, și bunăstarea socială. Ca ministru al Educației și Cercetării voi susține astfel de demersuri atât pe linia cercetării-dezvoltării-inovării, cât și în privința educării populației în acest sens.”