Liam Payne este înmormântat la o lună după dispariția sa. La slujba discretă organizată în sud-estul Angliei sunt așteptați să participe foștii săi colegi de trupă, alături de membrii familiei și câțiva prieteni apropiați

Artistul și-a pierdut viața în urma unei căderi fatale de la balconul unui hotel situat la etajul al treilea, în Buenos Aires, Argentina. Potrivit autopsiei, Liam Payne, în vârstă de 31 de ani, a suferit hemoragii interne și externe, precum și multiple traumatisme cauzate de impactul cu solul, inclusiv o fractură craniană și alte răni grave care i-au provocat moartea instantaneu.

Familia artistului a transmis un mesaj emoționant după tragedie: „Suntem profund îndurerați. Liam va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Îl vom păstra în amintire pentru sufletul său bun, curajul și umorul său inconfundabil.”

Autoritățile din Buenos Aires au declarat că în organismul lui Liam Payne au fost depistate urme de alcool, cocaină și un antidepresiv prescris, iar procurorii investighează circumstanțele decesului. Trei persoane sunt cercetate pentru eventuale fapte penale legate de acest incident. Camerele de securitate au surprins imagini care sugerează că artistul nu era conștient înainte de căderea accidentală de pe balconul Hotelului CasaSur Palermo, pe 16 octombrie.

Martorii oculari au relatat că, înainte de tragedie, Liam Payne a manifestat un comportament agresiv în holul hotelului. Familia sa a decis să amâne ceremonia funerară pentru a se asigura că aceasta se va desfășura în cele mai bune condiții, oferind un rămas bun demn de memoria artistului.

La ceremonia restrânsă, desfășurată la o lună de la deces, au fost prezenți membrii familiei, prieteni apropiați și foști colegi de trupă. Familia a făcut apel la discreția fanilor, cerând sprijin și respect în această perioadă de doliu profund.