DIICOT a anunțat marți deschiderea unui dosar penal în decembrie 2024, în legătură cu centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, care include infracțiunea de trafic de minori/ Există suspiciuni că minorii erau luați cu forța din familiile lor și duși în centre pentru a primi finanțare pentru aceștia!
„Pe 20 decembrie 2024, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș a înregistrat o cauză penală, ca urmare a unei sesizări depuse de Fundația Centrul de Resurse Juridice, în care se efectuează cercetări pentru trafic de minori, abuz în serviciu, rele tratamente aplicate minorilor și constituirea unui grup infracțional organizat”, a transmis DIICOT.
Procurorii au precizat că în prezent urmărirea penală se desfășoară in rem, adică fără acuzații formulate împotriva unor persoane specifice, iar scopul acestei etape este de a aduna probe pentru a stabili cu exactitate circumstanțele cazului și a adopta o soluție legală corespunzătoare.
În weekend, Centrul de Resurse Juridice a comunicat public faptul că a sesizat încă din 2024 procurorii DIICOT Târgu Mureș în legătură cu problemele identificate în patru centre din Târgu Mureș și a anunțat intenția de a face noi sesizări, inclusiv către Parchetul General.
Organizația a solicitat intervenția imediată a instituțiilor publice responsabile, inclusiv Parchetul General, DIICOT, Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, Consiliul Județean Mureș, ANPDCA, Ministerul Muncii, Direcția de Sănătate Publică Mureș, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, și Ministerul Sănătății.