Săptămâna aceasta, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a avut o întâlnire cu specialiști în matematică și reprezentanți ai părinților din cadrul Federației Naționale a Părinților ProEdu, pentru a discuta proiectele de planuri-cadru destinate învățământului liceal
În acest context, ministrul Daniel David a declarat:
„M-am bucurat să văd din nou susținerea părinților pentru înnoirea planurilor-cadru și sugestiile importante legate de atenția la condițiile de implementare (ex.: trainingul tuturor actorilor implicați, inclusiv elevi/părinți, infrasctructură) pentru reușita acestora.
De asemenea, întâlnirea cu reprezentanții specialiștilor în matematică a adus în discuție rolul matematicii în formarea generală și de specialitate, cu atenție asupra reprezentării disciplinei în zona tehnologică: m-a surprins plăcut preocuparea colegilor din zona matematicii, nu doar pentru domeniul propriu, dar și pentru reușita proiectului pentru a avea o educație mai personalizată, mai ales pe linia flexibilității și descentralizării deciziilor (cu preocupare pentru deciziile informate).”