Prefectura Argeș a anunțat vineri că urșii care stau pe marginea Transfăgărășanului vor fi relocați în Sanctuarul de la Zărnești, județul Brașov

Vineri, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat la o ședință pe Transfăgărășan pentru a discuta despre urșii din zonă, alături de prefectul județului Argeș, Dragoș Predescu, și reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu: Jandarmeria Argeș, Garda Forestieră, Direcția Silvică, Primăria Arefu și gestionarul fondului cinegetic. Potrivit Prefecturii Argeș, în urma ședinței s-a decis mutarea urșilor în sanctuarul de la Zărnești.

Problema acestor urşi trenează de mult prea mult timp, deja s-au întâmplat mai multe accidente şi, din păcate, dacă nu intervenim rapid, suntem la un pas de o reală tragedie. Un lucru este cert: nu mai putem continua în acest mod. Situaţia de aici reprezintă un pericol iminent pentru turiştii care aleg să ignore legea şi recomandările autorităţilor şi se opresc pe marginea drumului pentru a fotografia sau hrăni exemplarele de urs.

În acelaşi timp, se aduce un prejudiciu major speciei. Specialiştii m-au informat că aceşti urşi şi-au schimbat fundamental comportamentul în ultimii ani, cerşitul la drum devenind principala lor sursă de hrană. Din păcate, relocarea urşilor de pe Transfăgărăşan într-o altă zonă nu este o soluţie eficientă. Am încercat în trecut această metodă, însă urşii în cauză au continuat să aibă acelaşi comportament, indiferent unde au fost mutaţi. Soluţia identificată este relocarea acestora într-o rezervaţie dedicată, unde să poată fi monitorizaţi şi îngrijiţi corespunzător, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.