Donald Trump a fost cât pe ce să fie ucis în cadrul unui miting electoral în Pennsylania

3 Min Read
Foto: MSN/ Inquirer

Fostul președinte american Donald Trump a supraviețuit unei tentative de asasinat sâmbătă noaptea, în timpul unei întâlniri electorale, acesta a fost împușcat și rănit la urechea dreaptă de un participant la eveniment.

Trump a fost evacuat de pe scenă de forțele de securitate și ulterior a anunțat că a suferit doar o rană, oferind detalii despre incident. El a relatat că un glonț i-a lovit urechea în timpul atacului de la mitingul din Pennsylvania. Într-o postare pe Truth Social, a transmis și condoleanțe familiei participantului la miting care a fost ucis.

Mai mulți presedinți au avut de transmis mesaje către Donald Trump cu privire la acest eveniment:

„Practic, americanii sunt şocaţi. Toată atenţia se îndreaptă spre serviciile de securitate, întrebarea care se pune este cum a putut ajunge un lunetist să tragă la un miting. Trump beneficiază de servicii de protecţie foarte riguroase. La Washington, Convenţia republicană de luni va beneficia de mai multă atenţie”, a spus Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

„Am fost informat cu privire la împuşcăturile de la mitingul lui Donald Trump din Pennsylvania. Sunt recunoscător să aud că este în siguranţă şi se simte bine. Mă rog pentru el şi familia sa şi pentru toţi cei care au fost la miting, în timp ce aşteptăm informaţii suplimentare. Jill şi cu mine suntem recunoscători Serviciului Secret pentru că l-au pus în siguranţă. Acest tip de violenţă nu-şi are loc în America. Trebuie să ne unim ca naţiune pentru a o condamna”, a transmis Joe Biden.

„Nu există loc pentru violenţă politică în democraţia noastră”, a transmis fostul preşedinte Barack Obama.

FBI-ul spune că tratează incidentul ca pe o tentativă de asasinat.

Purtătorul de cuvânt al său a declarat că primește tratament la un centru medical local.
„Am știut imediat că ceva nu este în regulă, în sensul că am auzit un șuierat, împușcături și imediat am simțit glonțul rupând pielea”, a scris Trump. „A avut loc multă sângerare, așa că mi-am dat seama atunci ce se întâmplă”.

Videoclipul poate fi vizionat AICI.

 

Share This Article