Sâmbătă, în județul Iași, două persoane au fost rănite în urma exploziei unui cazan de țuică, suferind arsuri!

„Echipajele medicale au intervenit în urma unui apel primit la Dispeceratul Integrat ISU SMURD SAJ Iași, prin SNUAU 112, în localitatea Cogeasca, comuna Lețcani, unde a avut loc o explozie a unui cazan de țuică”, a transmis sâmbătă ISU Iași.

Sursa a precizat că sunt două victime conștiente, dar cu arsuri. „La locul solicitării se deplasează echipajul de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor calificat”, a mai transmis sursa citată.